Encontrados 198 resultados para: trupul

  • Dacă punem frâul în gura cailor, ca să ne asculte, le conducem tot trupul. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 3, 3)

  • Şi limba este foc, o lume a nelegiuirii. Limba este printre membrele noastre aceea care pângăreşte tot trupul şi aprinde cursul existenţei după ce a fost aprinsă de Gheenă. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 3, 6)

  • El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile [lui] aţi fost vindecaţi. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 24)

  • Căci şi Cristos a suferit o dată pentru păcate, el, cel drept, pentru cei nedrepţi, ca să vă ducă la Dumnezeu, dat la moarte în ceea ce priveşte trupul, dar înviat cu duhul, (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 3, 18)

  • Tot aşa şi aceştia, în vedeniile lor, îşi întinează trupul, resping autoritatea Domnului şi insultă fiinţele măreţe. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 8)

  • Dar arhanghelul Mihaél, când se certa cu diavolul, disputându-şi trupul lui Moise, nu a îndrăznit să aducă o judecată insultătoare, ci a spus: „Să te mustre Domnul!”. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 9)


“Que Maria sempre enfeite sua alma com as flores e o perfume de novas virtudes e coloque a mão materna sobre sua cabeça. Fique sempre e cada vez mais perto de nossa Mãe celeste, pois ela é o mar que deve ser atravessado para se atingir as praias do esplendor eterno no reino do amanhecer.” São Padre Pio de Pietrelcina