Encontrados 1510 resultados para: oameni ai lui Iuda

  • Căci al meu este orice întâi născut dintre fiii lui Israél, dintre oameni şi dintre animale: în ziua când i-am lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, i-am consacrat pentru mine. (Cartea Numerilor 8, 17)

  • Dar erau nişte oameni care erau impuri din cauza unui om mort şi nu puteau celebra Paştele în ziua aceea. Ei s-au prezentat în aceeaşi zi înaintea lui Moise şi înaintea lui Áaron. (Cartea Numerilor 9, 6)

  • Întâi a pornit steagul taberei fiilor lui Iúda, după grupele lor. Peste grupa lor era Nahşón, fiul lui Aminadáb; (Cartea Numerilor 10, 14)

  • O adunare [de oameni] care era în mijlocul lor a poftit; chiar şi fiii lui Israél au început să plângă din nou şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm? (Cartea Numerilor 11, 4)

  • Moise a zis: „Şase sute de mii de oameni care merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sunt eu, iar tu zici: «Le voi da carne şi vor mânca o lună de zile!»? (Cartea Numerilor 11, 21)

  • Doi oameni, unul numit Eldád şi celălalt Medád, rămăseseră în tabără; duhul s-a aşezat peste ei – erau dintre cei înscrişi –, dar nu se duseseră la cort. Şi au început să profeţească în tabără. (Cartea Numerilor 11, 26)

  • „Trimite oameni să cerceteze ţara Canaán pe care o dau fiilor lui Israél, câte unul pentru fiecare trib al părinţilor lor: să-i trimiteţi pe toţi cei care sunt căpetenii între ei!”. (Cartea Numerilor 13, 2)

  • pentru tribul lui Iúda, Cáleb, fiul lui Iefúne; (Cartea Numerilor 13, 6)

  • Şi au răspândit zvonuri rele înaintea fiilor lui Israél despre ţara pe care o cercetaseră spunând: „ţara pe care am străbătut-o ca s-o cercetăm este o ţară care-şi devorează locuitorii; tot poporul pe care l-am văzut în ea sunt oameni de statură înaltă. (Cartea Numerilor 13, 32)

  • s-au ridicat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni dintre fiii lui Israél, căpetenii ale adunării, desemnaţi de comunitate, oameni de seamă. (Cartea Numerilor 16, 2)

  • El a spus adunării: „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi pentru toate păcatele lor!”. (Cartea Numerilor 16, 26)

  • A ieşit un foc de la Domnul şi i-a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia. (Cartea Numerilor 16, 35)


“A divina bondade não só não rejeita as almas arrependidas, como também vai em busca das almas teimosas”. São Padre Pio de Pietrelcina