Encontrados 132 resultados para: milă

  • Vă voi arunca din ţara aceasta într-o ţară pe care nu aţi cunoscut-o nici voi şi nici părinţii voştri; acolo veţi sluji alţi dumnezei zi şi noapte, pentru că eu nu voi mai arăta milă față de voi»”. (Cartea profetului Ieremía 16, 13)

  • După aceea – oracolul Domnului – îi voi da pe Sedecía, regele lui Iúda, pe slujitorii lui, poporul şi pe cei care vor rămâne în cetatea aceasta de la ciumă, de la sabie şi de la foamete, [îi voi da] în mâna lui Nabucodonosór, regele Babilónului, în mâna duşmanilor lor şi în mâna celor care le caută viaţa. El îi va lovi cu ascuţişul sabiei; nu-i va cruţa, nu-i va fi milă şi nu va avea îndurare faţă de ei› ». (Cartea profetului Ieremía 21, 7)

  • Poartă arc şi suliţă, sunt cruzi şi nu au milă. Glasul lor mugeşte ca marea; călăresc pe cai şi sunt aşezaţi ca oamenii de luptă împotriva ta, fiică a Babilónului. (Cartea profetului Ieremía 50, 42)

  • Dacă Domnul face să sufere, tot el va avea milă, pentru că mare este bunătatea sa. (Cartea Lamentaţiunilor (Plângeri) 3, 32)

  • samec Te-ai acoperit cu mânie și ne-ai urmărit; ai ucis și nu ai avut milă. (Cartea Lamentaţiunilor (Plângeri) 3, 43)

  • Căci nu pentru faptele drepte ale părinților noștri și ale regilor noștri căutăm milă pentru noi în fața ta, Doamne Dumnezeul nostru. (Cartea profetului Barúh 2, 19)

  • Totuși, ai făcut cu noi, Doamne Dumnezeul nostru, după toată îndurarea ta și după toată mila ta cea mare, (Cartea profetului Barúh 2, 27)

  • A adus asupra lor un neam îndepărtat, un neam fără rușine și de altă limbă, care l-a necinstit pe cel bătrân și nu a avut milă de copil. (Cartea profetului Barúh 4, 15)

  • Nu au milă de văduvă și nu fac bine orfanului. (Cartea profetului Barúh 6, 37)

  • De aceea – viu sunt eu –, întrucât ați întinat sanctuarul meu cu toți idolii tăi și cu toate lucrurile tale abominábile, și eu mă voi retrage, ochiul meu nu va avea milă și eu nu mă voi îndura. (Cartea profetului Ezechiél 5, 11)

  • Ochiul meu nu va avea milă de tine și nu mă voi îndura, ci voi pune căile tale împotriva ta și lucrurile tale abominábile vor fi în mijlocul tău. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeu”. (Cartea profetului Ezechiél 7, 4)

  • Ochiul meu nu va avea milă de tine și nu mă voi îndura. Voi pune împotriva ta căile tale și vor fi lucrurile tale abominábile în mijlocul tău. Și veți cunoaște că eu, Domnul Dumnezeu, sunt cel care lovește. (Cartea profetului Ezechiél 7, 9)


“Onde há mais sacrifício, há mais generosidade.” São Padre Pio de Pietrelcina