Encontrados 11 resultados para: creșterea spirituală
Oamenii aceştia sunt păstori de turme, căci ei se ocupă cu creşterea animalelor; ei şi-au adus turmele, cirezile şi tot ce au». (Cartea Genezei 46, 32)
Cu mâinile sale necurate a luat obiectele sacre şi cele puse de alţi regi pentru creşterea, gloria şi cinstea locului: le-a apucat cu mâinile sale întinate. (Cartea a doua a Macabéilor 5, 16)
De fapt, noi ştim că Legea este spirituală, însă eu sunt din carne, vândut sclav păcatului. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 14)
Toţi au mâncat aceeaşi hrană spirituală (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 3)
şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală pentru că ei beau din stânca spirituală care îi urma, iar stânca era Cristos. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 4)
Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 3)
de la care tot trupul se leagă şi se îmbină prin orice încheietură, în funcţie de lucrarea stabilită fiecărui membru în parte, şi se realizează astfel creşterea trupului spre edificarea sa în iubire. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 4, 16)
şi, convins de aceasta, ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi spre creşterea şi bucuria credinţei voastre, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 1, 25)
De aceea şi noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voinţei lui şi de orice înţelepciune şi înţelegere spirituală, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 1, 9)
şi rupt de capul de la care tot trupul, susţinut şi unit prin încheieturi şi ligamente, primeşte creşterea lui Dumnezeu! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 19)
Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 5)