Encontrados 383 resultados para: Templul Ierusalimului
De aceea, preoţii lui Dagón şi toţi cei care intră în templul lui Dagón nu mai calcă pe pragul lui Dagón, care e la Aşdód, până în ziua de azi. (Cartea întâi a lui Samuél 5, 5)
Au pus armele lui Saul în templul Astártelor şi i-au atârnat trupul pe zidurile din Bet-Şeán. (Cartea întâi a lui Samuél 31, 10)
Solomón s-a înrudit prin căsătorie cu Faraón, regele Egiptului. A luat-o de soţie pe fiica lui Faraón şi a adus-o în cetatea lui Davíd până ce a terminat de construit casa lui, casa Domnului şi zidul Ierusalímului de jur împrejur. (Cartea întâi a Regilor 3, 1)
Templul pe care l-a zidit regele Solomón Domnului era lung de şaizeci de cóţi, lat de douăzeci şi înalt de treizeci. (Cartea întâi a Regilor 6, 2)
Încăperea, adică templul din faţa sa, era de patruzeci de cóţi. (Cartea întâi a Regilor 6, 17)
Când Solomón a terminat de zidit templul Domnului, palatul regelui şi tot ce a dorit să facă, (Cartea întâi a Regilor 9, 1)
După douăzeci de ani, Solomón a zidit cele două case: templul Domnului şi palatul regelui. (Cartea întâi a Regilor 9, 10)
Aceasta este situaţia cu privire la muncile forţate pe care le-a stabilit regele Solomón ca să construiască templul Domnului şi palatul său, Mílo, zidul Ierusalímului, Haţór, Meghído şi Ghézer. (Cartea întâi a Regilor 9, 15)
hrana de la masa lui, locuinţa slujitorilor lui, ordinea slujirii sale, hainele lor, paharnicii lui şi arderile de tot pe care le aducea la templul Domnului şi a rămas fără suflare. (Cartea întâi a Regilor 10, 5)
Atunci, Solomón a zidit pe muntele din faţa Ierusalímului o înălţime pentru Chemóş, zeul abominábil al celor din Moáb, şi pentru Móloc, zeul abominábil al fiilor lui Amón. (Cartea întâi a Regilor 11, 7)
Însă nu voi smulge toată domnia, ci voi da un trib fiului tău, de dragul lui Davíd, slujitorul meu, şi de dragul Ierusalímului, pe care l-am ales. (Cartea întâi a Regilor 11, 13)
Dar un trib va fi al lui, de dragul slujitorului meu Davíd şi de dragul Ierusalímului, cetatea pe care am ales-o dintre toate triburile lui Israél. (Cartea întâi a Regilor 11, 32)