Encontrados 7 resultados para: Psalmul 99 complet

  • apele Iordánului care coborau de sus s-au adunat ca într-un dig până foarte departe, la Adám, cetatea care este lângă Ţartán, iar cele care coborau către marea din Arabáh, Marea Sărată, au secat complet. Poporul a trecut în faţa Ierihónului. (Cartea lui Iósue 3, 16)

  • Saul i-a zis Domnului Dumnezeului lui Israél: „Dă un răspuns complet!”. Au fost aleşi Ionatán şi Saul, iar poporul a scăpat. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 41)

  • Tot poporul ţării a venit la templul lui Báal şi l-au dărâmat; i-au sfărâmat complet altarele şi imaginile sale şi l-au ucis pe Matán, preotul lui Báal, în faţa altarelor. Apoi, preotul a pus gărzi în templul Domnului. (Cartea a doua a Regilor 11, 18)

  • Numărul complet al capilor părinteşti ai vitejilor armatei era de două mii şase sute. (Cartea a doua a Cronicilor 26, 12)

  • Aşa spune Domnul: „Chiar dacă ei sunt [în număr] complet, oricât de mulți, așa vor fi nimiciți și vor trece. Dacă te-am umilit, nu te voi mai umili. (Cartea profetului Nahúm 1, 12)

  • pe care Dumnezeu a împlinit-o pentru copiii lor, pentru noi, înviindu-l pe Isus, aşa cum este scris în psalmul al doilea: «Fiul meu eşti tu, eu astăzi te-am născut». (Faptele Apostolilor 13, 33)

  • V. 25-27 sunt introduse de multe manuscrise după Rom 14,23; iar de alte manuscrise sunt introduse după 15,23. În puţine manuscrise, aceste versete sunt complet omise. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 16, 24)


“Que Nossa Mãe do Céu tenha piedade de nós e com um olhar maternal levante-nos, purifique-nos e eleve-nos a Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina