Encontrados 821 resultados para: Moise

  • Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi grindină peste toată ţara Egiptului, peste oameni, peste animale şi peste toată iarba de pe câmp, în ţara Egiptului!”. (Cartea Exodului 9, 22)

  • Moise şi-a întins toiagul spre cer şi Domnul a dat tunete şi grindină şi foc cădeau pe pământ. Domnul a făcut să plouă grindină peste ţara Egiptului. (Cartea Exodului 9, 23)

  • Faraón a trimis şi i-a chemat pe Moise şi pe Áaron şi le-a zis: ,,De data aceasta, am păcătuit. Domnul este drept, iar eu şi poporul meu suntem nelegiuiți. (Cartea Exodului 9, 27)

  • Moise i-a zis: ,,Când voi ieşi din cetate, îmi voi întinde mâinile spre Domnul; tunetele vor înceta şi grindina nu va mai fi, ca să ştii că al Domnului este pământul. (Cartea Exodului 9, 29)

  • Moise a ieşit de la Faraón, din cetate; şi-a întins mâinile spre Domnul şi au încetat tunetele şi grindina şi ploaia n-a mai căzut pe pământ. (Cartea Exodului 9, 33)

  • Inima lui Faraón s-a împietrit şi nu i-a lăsat pe fiii lui Israél [să plece], după cum spusese Domnul prin Moise. (Cartea Exodului 9, 35)

  • Domnul i-a zis lui Moise: „Mergi la Faraón, căci eu le-am împietrit inima lui şi inima slujitorilor lui, ca să pun aceste semne ale mele în mijlocul lor, (Cartea Exodului 10, 1)

  • Moise şi Áaron s-au dus la Faraón şi i-au zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: «Până când [ai tu de gând] să refuzi să te umilești înaintea mea? Lasă poporul meu [să plece] ca să-mi slujească! (Cartea Exodului 10, 3)

  • și vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor egipténilor. Aşa ceva n-au văzut nici părinţii tăi şi nici părinţii părinţilor tăi de când sunt ei pe pământ până în ziua de astăzi»”. [Moise] s-a întors şi a ieşit de la Faraón. (Cartea Exodului 10, 6)

  • I-au întors pe Moise şi Áaron la Faraón şi el le-a zis: „Mergeţi şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru! Dar cine sunt cei care vor merge?”. (Cartea Exodului 10, 8)

  • Moise a zis: „Vom merge cu tinerii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu turmele şi cirezile noastre vom merge; căci pentru noi este sărbătoare a Domnului”. (Cartea Exodului 10, 9)

  • Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele! Să vină peste ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba pământului şi tot ce a mai lăsat grindina!”. (Cartea Exodului 10, 12)


“Se precisamos ter paciência para suportar os defeitos dos outros, quanto mais ainda precisamos para tolerar nossos próprios defeitos!” São Padre Pio de Pietrelcina