Encontrados 677 resultados para: șase zile

  • Şi a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe firmamentul cerului, ca să despartă ziua de noapte şi să fie semne pentru sărbători, pentru zile şi ani, (Cartea Genezei 1, 14)

  • Căci după încă şapte zile voi face să plouă pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge de pe faţa pământului toate fiinţele pe care le-am făcut”. (Cartea Genezei 7, 4)

  • Nóe avea şase sute de ani când a fost potopul de apă pe pământ. (Cartea Genezei 7, 6)

  • După cele şapte zile, apele potopului au venit pe pământ. (Cartea Genezei 7, 10)

  • În anul al şase sutelea al vieţii lui Nóe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, au erupt toate izvoarele abisului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. (Cartea Genezei 7, 11)

  • Şi a fost ploaia pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. (Cartea Genezei 7, 12)

  • Potopul a fost timp de patruzeci de zile pe pământ, apele au crescut şi au ridicat arca şi ea s-a înălţat deasupra pământului. (Cartea Genezei 7, 17)

  • Şi apele au stăpânit pe pământ o sută cincizeci de zile. (Cartea Genezei 7, 24)

  • Apele s-au întors de pe pământ şi s-au retras. S-au redus şi, după o sută cincizeci de zile, au scăzut. (Cartea Genezei 8, 3)

  • După patruzeci de zile, Nóe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse. (Cartea Genezei 8, 6)

  • A aşteptat alte şapte zile şi a trimis din nou porumbelul din arcă. (Cartea Genezei 8, 10)

  • A aşteptat alte şapte zile şi a trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el. (Cartea Genezei 8, 12)


“A sua casa deve ser uma escada para o Céu”. São Padre Pio de Pietrelcina