1. Maestrului de cor. Pe [melodia] „Să nu distrugi!”. Psalm. Al lui Asáf. Cântare.

2. Te lăudăm, Dumnezeule, te lăudăm şi invocăm numele tău; vestim faptele tale minunate.

3. Voi stabili un timp şi voi judeca cu dreptate.

4. Chiar dacă s-ar cutremura pământul şi toţi locuitorii lui, eu îi voi întări coloanele. Sélah

5. Am zis celor orgolioşi: „Nu vă mândriţi!” şi celor nelegiuiţi: „Nu ridicaţi fruntea!”.

6. Nu vă ridicaţi atât de sus frunţile; nu vorbiţi cu aroganţă, cu grumazul [înţepenit].

7. Fiindcă nici de la răsărit şi nici de la apus, nici din pustiu şi nici din munţi,

8. ci de la Dumnezeu vine judecata: pe unul îl coboară şi pe altul îl ridică.

9. În mâna Domnului este o cupă plină cu vin ameţitor. El varsă din ea şi vor sorbi nelegiuiţii pământului, o vor bea până la drojdie.

10. Iar eu voi face cunoscut până-n veac, voi cânta psalmi Dumnezeului lui Iacób;

11. şi toate frunţile păcătoşilor le voi doborî, iar cei drepţi îşi vor înălţa capul.





“Todas as graças que pedimos no nome de Jesus são concedidas pelo Pai eterno.” São Padre Pio de Pietrelcina