Talált 2750 Eredmények: cei
Faraón s-a mâniat pe cei doi eunuci ai săi, pe mai-marele paharnicilor şi pe mai-marele pitarilor. (Cartea Genezei 40, 2)
Faraón să facă şi să pună supreveghetori în ţară şi să strângă a cincea parte din roadele pământului Egiptului în cei şapte ani de belşug! (Cartea Genezei 41, 34)
Produsele vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor fi în ţara Egiptului şi ţara nu va pieri de foamete”. (Cartea Genezei 41, 36)
În cei şapte ani de belşug, pământul a făcut [rod] din abundenţă. (Cartea Genezei 41, 47)
[Iosíf] a adunat toate alimentele din cei şapte ani în ţara Egiptului şi le-a pus în cetăţi, în fiecare cetate punând alimentele câmpiei dimprejur. (Cartea Genezei 41, 48)
S-au terminat cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului. (Cartea Genezei 41, 53)
Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, după cum spusese Iosíf. Şi era foamete în toate ţările, dar în toată ţara Egiptului era pâine. (Cartea Genezei 41, 54)
Rubén i-a spus tatălui său, zicând: „Să-i omori pe cei doi fii ai mei dacă nu ţi-l aduc înapoi; dă-l în mâna mea şi eu ţi-l voi aduce înapoi!”. (Cartea Genezei 42, 37)
Ei s-au aşezat în faţa lui: după vârsta lor, de la cel dintâi născut, după dreptul lui de întâi-născut, şi până la cel mai tânăr, după tinereţea lui; şi oamenii aceia se uitau cu mirare unul la altul. (Cartea Genezei 43, 33)
După ce au ieşit din cetate, nu erau departe când Iosíf a spus către mai-marele casei sale: „Scoală-te şi urmăreşte-i pe oamenii aceia şi, când îi vei ajunge, spune-le: «De ce aţi răsplătit binele cu rău? (Cartea Genezei 44, 4)
Fiii lui Simeón: Iemuél, Iamín, Ohád, Iachín, Ţóhar şi Saul, fiul canaaneéncei. (Cartea Genezei 46, 10)
Aceştia sunt fiii Zílpei, pe care o dăduse Lában fiicei sale Léa; pe aceştia i-a născut ea lui Iacób: şaisprezece suflete. (Cartea Genezei 46, 18)