Talált 1068 Eredmények: Ziua
după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de toropeală, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă până în ziua de astăzi”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 11, 8)
Noaptea este pe sfârşite, ziua este aproape. Aşadar, să ne dezbrăcăm de faptele întunericului şi să îmbrăcăm armele luminii! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 13, 12)
care vă va întări până la sfârşit ca să fiţi fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 8)
lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă, căci ziua [Domnului] o va face cunoscută, pentru că în foc va fi dezvăluită şi focul va arăta cum este lucrarea fiecăruia. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 3, 13)
să-l dăm pe unul ca acesta Satanei, spre pieirea trupului său ca să-i fie mântuit sufletul, în ziua Domnului! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 5)
după cum aţi şi cunoscut în parte că mândria voastră suntem noi, iar voi a noastră în ziua Domnului nostru Isus. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 14)
căci el spune: „La momentul potrivit te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat: iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!”. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 2)
Nu-l întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu cu al cărui sigiliu aţi fost însemnaţi pentru ziua răscumpărării! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 4, 30)
De aceea, luaţi armura lui Dumnezeu ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi după ce veţi fi învins toate, rămâneţi [în picioare]! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 6, 13)
Sunt încrezător că cel care a început în voi această lucrare bună o va duce la îndeplinire până în ziua lui Cristos Isus. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 1, 6)
ca să distingeţi ceea ce este util, aşa încât să fiţi curaţi şi neprihăniţi pentru ziua lui Cristos, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 1, 10)
Ţineţi cu tărie cuvântul vieţii spre mândria mea în ziua lui Cristos, pentru că nu am alergat în zadar şi nici nu m-am trudit degeaba! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 2, 16)