pronađen 91 Rezultati za: binecuvântarea anului jubiliar
Este ca roua de pe Hermón, care coboară pe Munţii Siónului; pentru că acolo Domnul a orânduit binecuvântarea, viaţa până în veci. (Cartea Psalmilor 133, 3)
Ionatán a îmbrăcat veşmântul sacru în luna a şaptea a anului o sută şaizeci, în Sărbătoarea Corturilor. A adunat armată şi a pregătit multe arme. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 21)
A intrat în ea în ziua a douăzeci şi treia a lunii a doua a anului o sută şaptezeci şi unu cu cântece de laudă, ramuri de palmier, cu [sunet] de harpe, cimbale, alăute, cu imnuri şi cântări, pentru că fusese zdrobit un duşman mare din Israél. (Cartea întâi a Macabéilor 13, 51)
Binecuvântarea Domnului, ea îmbogăţeşte şi el nu adaugă nicio tristeţe la ea. (Cartea Proverbelor 10, 22)
Prin binecuvântarea celor drepţi se ridică cetatea, dar din cauza gurii celor vinvoaţi, se dărâmă. (Cartea Proverbelor 11, 11)
Cel care ţine grâul este blestemat de popor, dar binecuvântarea este deasupra capului celui care-l vinde. (Cartea Proverbelor 11, 26)
Dar cei care mustră sunt plăcuţi şi asupra lor va veni binecuvântarea binelui. (Cartea Proverbelor 24, 25)
ciclurile anului şi aşezarea stelelor, (Cartea Înţelepciunii 7, 19)
Se întâmplă să nu fie atât de frumoase, încât să fie de dorit, ca la vederea [altor] animale, căci ei au fugit de lauda lui Dumnezeu şi de binecuvântarea lui. (Cartea Înţelepciunii 15, 19)
În faptă şi cuvânt, cinsteşte-l pe tatăl tău, ca să vină asupra ta binecuvântarea de la el! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 3, 8)
Căci binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamei [le] dezrădăcinează din temelii. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 3, 9)
Întinde-ţi mâna către cel sărac, ca binecuvântarea ta să fie desăvârşită! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 7, 32)