pronađen 320 Rezultati za: Puterea divină
Aceasta este mândria noastră: mărturia conştiinţei noastre că, în lume şi mai ales faţă de voi, ne-am purtat cu simplitate şi cu sinceritate divină; nu cu înţelepciunea trupească, ci cu harul lui Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 12)
Dar noi avem această comoară în vase de lut, pentru ca puterea neobişnuită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 7)
prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu şi prin armele de atac şi de apărare ale dreptăţii, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 7)
dar el mi-a zis: „Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune”. Aşadar, mă voi lăuda cu mai multă bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 9)
Căci el a fost răstignit din slăbiciune, însă este viu prin puterea lui Dumnezeu. Şi noi suntem slabi în el, însă vom trăi împreună cu el prin puterea lui Dumnezeu faţă de voi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 4)
ca să vă dea puterea, după bogăţia gloriei sale, de a fi întăriţi prin Duhul lui în omul lăuntric, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 16)
Iar celui care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim, prin puterea cu care lucrează în noi, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 20)
Pe el [vreau] să-l cunosc şi puterea învierii lui şi comuniunea la pătimirile sale, fiind conformat cu el în moarte, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 3, 10)
El va schimba trupul umilinţei noastre, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale prin puterea cu care este în stare să-şi supună toate. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 3, 21)
ca să fiţi întăriţi cu toată tăria, după puterea gloriei lui, spre toată statornicia şi îndelunga răbdare, cu bucurie, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 1, 11)
El ne-a eliberat de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii sale. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 1, 13)
Pentru aceasta trudesc şi mă lupt cu puterea lui care lucrează în mine cu tărie. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 1, 29)