Trouvé 103 Résultats pour: sacrificii în templu
Îi învăluie cu haină de purpură și șterg fețele lor de praful care este în templu și care este mult pe ei. (Cartea profetului Barúh 6, 11)
Sunt ca o bârnă din templu; inimile lor – se spune – sunt roase și nu-și dau seama că sunt devorați de târâtoarele de pe pământ, ei și hainele lor. (Cartea profetului Barúh 6, 19)
Fețele lor s-au întunecat de la fumul care iese din templu. (Cartea profetului Barúh 6, 20)
Apoi m-a dus în templu. A măsurat ușorii: șase coți lățime de o parte și șase cóţi lăţime de cealaltă parte: lăţimea cortului. (Cartea profetului Ezechiél 41, 1)
I-a măsurat lungimea – era de douăzeci de coți – și lățimea – era de douăzeci de coți, spre templu. Aceasta era Sfânta Sfintelor. (Cartea profetului Ezechiél 41, 4)
Cât despre templu, ușorii erau pătrați. Iar sanctuarul avea aceeaşi înfățișare. (Cartea profetului Ezechiél 41, 21)
Sau nu aţi citit în Lege că în zi de sâmbătă preoţii încalcă sâmbăta în templu şi sunt nevinovaţi? (Evanghelia după sf. Matei 12, 5)
(Mc 11,15-18; Lc 19,45-48; In 2,13‑22) Apoi Isus a intrat în templu şi i-a alungat pe toţi cei care vindeau şi cumpărau în templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei. (Evanghelia după sf. Matei 21, 12)
Atunci, orbi şi şchiopi s-au apropiat de el în templu, iar el i-a vindecat. (Evanghelia după sf. Matei 21, 14)
Dar arhiereii şi cărturarii, văzând minunile pe care le-a făcut şi pe copiii care strigau în templu: „Osana Fiului lui Davíd!”, au fost cuprinşi de indignare (Evanghelia după sf. Matei 21, 15)
(Mc 11,27-33; Lc 20,1-8) După ce a venit în templu, în timp ce învăţa, s-au apropiat de el arhiereii şi bătrânii poporului şi i-au spus: „Cu ce autoritate faci acestea şi cine ţi-a dat această autoritate?”. (Evanghelia după sf. Matei 21, 23)
Vai vouă, călăuze oarbe care ziceţi: «Dacă cineva jură pe templu, nu-i nimic; dar dacă cineva jură pe aurul templului, este dator [să-l ţină]»! (Evanghelia după sf. Matei 23, 16)