Löydetty 183 Tulokset: lucrarea răscumpărătoare
Toţi cei înţelepţi cu inima, în timp ce făceau lucrarea la sanctuar, au făcut zece perdele de in răsucit violet, roşu şi stacojiu; au făcut heruvimi lucraţi cu măiestrie. (Cartea Exodului 36, 8)
După cum i-a poruncit Domnul lui Moise, aşa au făcut fiii lui Israél toată lucrarea. (Cartea Exodului 39, 42)
A ridicat curtea împrejurul sanctuarului şi altarului şi a atârnat perdeaua la poarta curţii. Astfel a încheiat Moise lucrarea. (Cartea Exodului 40, 33)
Căci Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat în toată lucrarea mâinilor tale şi ţi-a cunoscut călătoria în pustiul acesta mare. În aceşti patruzeci de ani, Domnul Dumnezeul tău a fost cu tine şi nu ţi-a lipsit nimic». (Cartea Deuteronómului 2, 7)
Când îţi vei secera ogorul şi vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei: să fie al străinului, al orfanului şi al văduvei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în toată lucrarea mâinilor tale! (Cartea Deuteronómului 24, 19)
Căci ştiu că după moartea mea vă veţi răzvrăti şi vă veţi abate de la calea pe care v-am poruncit-o. Vă va ajunge răul în zilele de pe urmă, pentru că aţi făcut ceea ce este rău înaintea Domnului, provocându-l prin lucrarea mâinilor voastre”. (Cartea Deuteronómului 31, 29)
El este Stânca; lucrarea lui este desăvârşită, căci toate căile lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi nu este în el nedreptate, El este drept şi nepărtinitor. (Cartea Deuteronómului 32, 4)
Binecuvântează, Doamne, tăria lui şi să-ţi fie plăcută lucrarea mâinilor sale; zdrobeşte coapsele celor care se ridică împotriva lui şi cei care-l urăsc să nu se mai ridice!”. (Cartea Deuteronómului 33, 11)
(5,16) în afară de căpeteniile administratorilor lui Solomón puşi la lucrare – erau trei mii trei sute – care supravegheau poporul care făcea lucrarea. (Cartea întâi a Regilor 5, 30)
În vârful coloanelor a făcut o lucrătură [în formă] de crin. Apoi a terminat lucrarea coloanelor. (Cartea întâi a Regilor 7, 22)
Hirám a făcut lighenele, lopeţile şi farfuriile. Hirám a terminat de făcut toată lucrarea pe care a avut-o de făcut pentru regele Solomón, pentru casa Domnului: (Cartea întâi a Regilor 7, 40)
Şi s-a terminat lucrarea pe care a făcut-o regele Solomón la casa Domnului. Solomón a adus toate [lucrurile] sfinte ale lui Davíd, tatăl său: argintul, aurul şi vasele, şi le-a pus în vistieriile casei Domnului. (Cartea întâi a Regilor 7, 51)