Löydetty 297 Tulokset: jefuirea a patru
Davíd i-a urmărit, el şi patru sute de oameni, dar două sute de oameni au rămas pentru că erau prea obosiţi ca să treacă pârâul Besór. (Cartea întâi a lui Samuél 30, 10)
Davíd i-a lovit din zori până a doua zi seara şi n-a scăpat niciunul dintre ei, în afară de patru sute de tineri care au încălecat pe cămile şi au fugit. (Cartea întâi a lui Samuél 30, 17)
Să plătească de patru ori mieluţa din cauză că a făcut lucrul acesta şi pentru că nu s-a îndurat!”. (Cartea a doua a lui Samuél 12, 6)
A mai fost o luptă la Gat. Acolo era un om înalt care avea şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior – douăzeci şi patru era numărul lor. Şi el era un fiu al lui Rafá. (Cartea a doua a lui Samuél 21, 20)
Aceştia patru i s-au născut lui Rafá la Gat. Au murit de mâna lui Davíd şi de mâna slujitorilor lui. (Cartea a doua a lui Samuél 21, 22)
În anul patru sute optzeci după ieşirea fiilor lui Israél din ţara Egiptului, în al patrulea an al domniei lui Solomón peste Israél, în luna Ziv, adică luna a doua, a început construirea casei Domnului. (Cartea întâi a Regilor 6, 1)
Tot aşa a făcut şi la intrarea în templu: uşori din lemn de măslin în patru muchii. (Cartea întâi a Regilor 6, 33)
Şi-a construit casa „Pădurea Libánului” – lungă de o sută de cóţi, lată de cincizeci de cóţi şi înaltă de treizeci de cóţi – din patru rânduri de coloane de cedru şi grinzi de cedru [aşezate] pe coloane. (Cartea întâi a Regilor 7, 2)
Capitelurile care erau în vârful coloanelor erau făcute [în formă de crin] ca în vestibul, de patru cóţi. (Cartea întâi a Regilor 7, 19)
A făcut zece postamente din bronz. Fiecare postament era lung de patru cóţi, lat de patru coţi şi înalt de trei cóţi. (Cartea întâi a Regilor 7, 27)
Fiecare postament avea patru roţi de bronz şi osii de bronz. Pe cele patru unghiuri ale lui erau suporturi. Sub lighean erau suporturi turnate în spatele fiecărei ghirlande. (Cartea întâi a Regilor 7, 30)
Cele patru roţi erau sub canturi, iar osiile roţilor erau [prinse] de temelie. Înălţimea unei roţi era de un cot şi jumătate. (Cartea întâi a Regilor 7, 32)