Löydetty 4789 Tulokset: Asa
Iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat [încă] ce vom fi. Ştim că atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 2)
Oricine are această speranţă în el devine curat, aşa cum el este curat. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 3)
Prin aceasta se desăvâşeşte iubirea în noi: să avem încredere în ziua judecăţii, căci aşa cum este el, aşa suntem şi noi în lumea aceasta. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 17)
Prezbiterul, către aleasa Doamnă şi copiii ei, pe care eu îi iubesc în adevăr, dar nu numai eu, ci şi toţi cei care au cunoscut adevărul, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Ioan 1, 1)
M-am bucurat mult că am aflat printre copiii tăi pe unii care umblă în adevăr, aşa cum am primit poruncă de la Tatăl. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Ioan 1, 4)
Iar iubirea aceasta este: să trăim după legile lui! Aceasta este porunca: aşa cum aţi auzit de la început, să trăiţi în ea! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Ioan 1, 6)
Dacă vine cineva la voi şi nu aduce această învăţătură, să nu-l primiţi în casă şi să nu-l salutaţi, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Ioan 1, 10)
Iubitule, mă rog ca toate să-ţi meargă bine şi să fii sănătos, aşa cum stai bine cu sufletul. (Scrisoarea a treia a sf. apostol Ioan 1, 2)
Aşadar, noi avem datoria să-i găzduim, ca să devenim colaboratori cu ei în adevăr. (Scrisoarea a treia a sf. apostol Ioan 1, 8)
Tot aşa Sodóma şi Gomóra şi cetăţile din jurul lor, care la fel ca ele s-au dedat la desfrâu şi au căzut în vicii contra naturii, sunt propuse ca exemplu pentru că suportă pedeapsa focului veşnic. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 7)
Tot aşa şi aceştia, în vedeniile lor, îşi întinează trupul, resping autoritatea Domnului şi insultă fiinţele măreţe. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 8)
Aşadar, scrie cele pe care le-ai văzut, cele ce sunt şi cele ce vor veni după acestea! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 19)