Löydetty 376 Tulokset: înțelepciune a lui Solomon

  • Acestea sunt căpeteniile administratorilor care erau peste lucrarea lui Solomón: cinci sute cincizeci care supravegheau peste poporul care făcea lucrarea. (Cartea întâi a Regilor 9, 23)

  • Când fiica lui Faraón a urcat din cetatea lui Davíd în casa ei pe care i-o construise [Solomón], atunci a construit Mílo. (Cartea întâi a Regilor 9, 24)

  • Solomón aducea de trei ori pe an arderi de tot şi jertfe de împăcare pe altarul pe care-l zidise Domnului şi ardea tămâie pe cel care era înaintea Domnului. Astfel a terminat casa. (Cartea întâi a Regilor 9, 25)

  • Regele Solomón a făcut corăbii la Éţion-Ghéber, lângă Elót, pe ţărmul Mării Roşii, în ţinutul Edóm. (Cartea întâi a Regilor 9, 26)

  • Hirám i-a trimis cu corăbiile pe slujitorii săi marinari, care cunoşteau marea, cu slujitorii lui Solomón. (Cartea întâi a Regilor 9, 27)

  • Au mers la Ofír şi au luat de acolo aur – patru sute douăzeci de talánţi – şi l-au adus la regele Solomón. (Cartea întâi a Regilor 9, 28)

  • Regina din Sába a auzit de faima lui Solomón, datorată numelui Domnului, şi a venit să-l încerce prin ghicitori. (Cartea întâi a Regilor 10, 1)

  • A sosit la Ierusalím cu foarte multe bogăţii: cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult şi pietre preţioase. A venit la Solomón şi i-a spus tot ceea ce avea pe inimă. (Cartea întâi a Regilor 10, 2)

  • Solomón i-a explicat toate cuvintele sale. Nu a fost niciun cuvânt ascuns pentru rege pe care să nu i-l explice. (Cartea întâi a Regilor 10, 3)

  • Regina din Sába a văzut toată înţelepciunea lui Solomón şi palatul pe care îl construise, (Cartea întâi a Regilor 10, 4)

  • Dar nu dădeam crezare cuvintelor până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Iată, nu mi s-a spus nici jumătate! Tu întreci în înţelepciune şi bunătate renumele pe care l-am auzit. (Cartea întâi a Regilor 10, 7)

  • Ea i-a dat regelui o sută douăzeci de talánţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre preţioase. N-au mai venit niciodată atâtea mirodenii ca acelea pe care le-a dat regina din Sába regelui Solomón. (Cartea întâi a Regilor 10, 10)


“Deus ama quem segue o caminho da virtude.” São Padre Pio de Pietrelcina