Found 369 Results for: Zid
înrădăcinaţi şi zidiţi în el, întăriţi în credinţă, aşa cum aţi fost învăţaţi, prisosind în mulţumire. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 7)
Prin credinţă, au căzut zidurile Ierihonului când au fost înconjurate timp de şapte zile. (Scrisoarea către Evrei 11, 30)
Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 5)
Ea avea un zid mare şi înalt, cu douăsprezece porţi, iar deasupra porţilor erau doisprezece îngeri şi numele înscrise, care sunt numele celor douăsprezece triburi ale fiilor lui Israél: (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 12)
Iar zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 14)
Iar cel care vorbea cu mine avea ca măsură o trestie de aur ca să măsoare cetatea, porţile ei şi zidul ei. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 15)
Apoi a măsurat zidul ei: are o sută patruzeci şi patru de cóţi, după măsura oamenilor, care este şi a îngerului. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 17)
Înfrumuseţarea zidului ei era [făcută] cu iaspis, iar cetatea era din aur curat, asemenea cristalului curat. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 18)
Temeliile zidului cetăţii sunt alcătuite în întregime din tot felul de pietre preţioase: prima temelie din iaspis; a doua, din safir; a treia, din calcedoniu; a patra, din smarald; (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 19)