Found 29501 Results for: În
Numele celui dintâi este Pişón; el înconjoară toată ţara Haviláh, unde [se găseşte] aur. (Cartea Genezei 2, 11)
Aurul din ţara aceea este bun; acolo [se găseşte] bdeliu şi piatră de onix. (Cartea Genezei 2, 12)
Şi numele celui de-al doilea râu este Ghihón; el înconjoară toată ţara Cuş. (Cartea Genezei 2, 13)
Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a pus în grădina Édenului ca să o lucreze şi să o păzească. (Cartea Genezei 2, 15)
Şi Domnul Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: „Din toţi pomii grădinii poţi mânca, (Cartea Genezei 2, 16)
însă din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri!”. (Cartea Genezei 2, 17)
Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui”. (Cartea Genezei 2, 18)
Domnul Dumnezeu a plăsmuit din pământ toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om ca să vadă cum le va numi. Şi orice nume pe care avea să-l dea omul fiecărei fiinţe vii, acela era numele ei. (Cartea Genezei 2, 19)
Omul a pus deci nume tuturor animalelor, păsărilor cerului şi tuturor ființelor câmpului. Dar omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui. (Cartea Genezei 2, 20)
Şi Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc asupra omului şi el a adormit. Şi a luat una din coastele sale şi a închis locul ei cu carne. (Cartea Genezei 2, 21)
Domnul Dumnezeu a făcut o femeie din coasta pe care o luase din om şi a adus-o la om. (Cartea Genezei 2, 22)
Şi omul a zis: „Aceasta, în sfârşit, este os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta se va numi femeie, pentru că din bărbat a fost luată”. (Cartea Genezei 2, 23)