Gefunden 153 Ergebnisse für: Petru
Atunci Petru, deschizându-şi gura, a spus: „Într-adevăr, acum înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, (Faptele Apostolilor 10, 34)
În timp ce Petru mai rostea încă aceste cuvinte, Duhul Sfânt a coborât asupra tuturor celor care ascultau cuvântul. (Faptele Apostolilor 10, 44)
Credincioşii circumcişi care veniseră cu Petru erau uimiţi că darul Duhului Sfânt se revărsase şi asupra păgânilor. (Faptele Apostolilor 10, 45)
Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi şi preamărindu-l pe Dumnezeu. Atunci, Petru a spus: (Faptele Apostolilor 10, 46)
Când Petru a urcat la Ierusalím, cei circumcişi îl mustrau, (Faptele Apostolilor 11, 2)
Atunci Petru a început să le explice pe rând: (Faptele Apostolilor 11, 4)
Am auzit atunci un glas care spunea: «Ridică-te, Petru, taie şi mănâncă!». (Faptele Apostolilor 11, 7)
El ne-a povestit cum a văzut un înger în casa lui, stând în picioare şi spunându-i: «Trimite la Iópe şi cheamă-l pe Símon, care se numeşte Petru, (Faptele Apostolilor 11, 13)
Când a văzut că aceasta este pe placul iudeilor, a decis să-l prindă şi pe Petru; erau atunci zilele Ázimelor. (Faptele Apostolilor 12, 3)
Aşadar, Petru era păzit în închisoare; dar se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 12, 5)
Dar în noaptea dinaintea zilei în care Iród avea să-l înfăţişeze, Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri, iar în faţa uşii, nişte străjeri păzeau închisoarea. (Faptele Apostolilor 12, 6)
Și iată că un înger al Domnului a venit la el şi o lumină a strălucit în încăpere! [Îngerul], lovindu-l în coastă pe Petru, l-a trezit şi i-a zis: „Scoală-te în grabă!”. Iar lanţurile i-au căzut de la mâini. (Faptele Apostolilor 12, 7)