Gefunden 100 Ergebnisse für: Dreptul Sângelui
De aceea se numeşte ogorul acela până astăzi „Ogorul Sângelui”. (Evanghelia după sf. Matei 27, 8)
Aşadar, l-au întrebat iudeii şi i-au zis: „Ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci acestea?”. (Evanghelia după sf. Ioan 2, 18)
[Faptul] a devenit atât de cunoscut tuturor locuitorilor Ierusalímului, încât locul acela este numit în limba lor «Hacheldamah», adică «Ogorul Sângelui». (Faptele Apostolilor 1, 19)
De acolo, ne-am îmbarcat; a doua zi am ajuns în dreptul [insulei] Chíos, iar în ziua următoare am sosit la Sámos şi, o zi mai târziu, am ajuns la Milét. (Faptele Apostolilor 20, 15)
După ce am ridicat ancora şi ne-am îmbarcat, am mers de-a dreptul la Cos, a doua zi la Ródos şi de acolo la Patára. (Faptele Apostolilor 21, 1)
Nu avem oare dreptul să luăm cu noi o soră femeie ca şi ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului şi Chéfa? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 5)
Sau numai eu şi Bárnaba nu avem dreptul să nu lucrăm? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 6)
Dacă alţii au obţinut acest drept asupra voastră, oare nu [avem] noi mai mult? Însă noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul ca să nu punem vreo piedică evangheliei lui Cristos. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 12)
Aşadar, care este răsplata mea? Este aceea ca să vestesc fără plată evanghelia şi să nu mă folosesc de dreptul pe care mi-l dă evanghelia. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 18)
căci noi nu avem o luptă împotriva sângelui şi trupului, ci împotriva conducătorilor, împotriva autorităţilor, împotriva puterilor acestei lumi a întunericului, împotriva duhurilor răului care sunt în înălţimi! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 6, 12)
De aceea, chiar dacă am, în Cristos, tot dreptul să-ţi poruncesc ceea ce se cuvine să faci, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 8)
Aşadar, fraţilor, având încredere că vom intra în sanctuar datorită sângelui lui Isus (Scrisoarea către Evrei 10, 19)