1. Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul! Cei fără de prihană se cuvine [să-i înalţe cântare de] laudă.

2. Lăudaţi-l pe Domnul cu harpa; cântaţi-i cu alăuta cu zece coarde!

3. Cântaţi-i o cântare nouă, cântaţi cu măiestrie şi cu strigăte de veselie!

4. Căci drept este cuvântul Domnului şi toate lucrările sale sunt vrednice de crezare.

5. El iubeşte dreptatea şi judecata; pământul este plin de bunătatea Domnului.

6. Prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile şi prin suflarea gurii, lui toate oştirile lor.

7. El adună ca într-un burduf apele mării şi pune în vistierii abisurile.

8. Să se teamă de Domnul tot pământul, în faţa lui să tremure toţi locuitorii lumii!

9. Căci el a spus şi toate s-au făcut, el a poruncit şi toate au fost create.

10. Domnul destramă planurile neamurilor, el zădărniceşte gândurile popoarelor;

11. dar planul Domnului rămâne în veci şi gândurile inimii sale, din generaţie în generaţie.

12. Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul, poporul pe care el şi l-a ales ca moştenire!

13. Domnul priveşte din ceruri, el îi vede pe toţi fiii oamenilor.

14. Din locuinţa lui sfântă, îi cercetează pe toţi locuitorii pământului.

15. El singur a plăsmuit inimile lor şi le înţelege toate faptele.

16. Regele nu se salvează prin mulţimea armatei, nici cel viteaz nu scapă prin marea [lui] putere.

17. Nu ajunge calul pentru a da mântuire şi cu toată puterea lui nu poate mântui.

18. Iată, ochii Domnului sunt [îndreptaţi] spre cei care se tem de el, spre cei care nădăjduiesc în mila lui,

19. ca să scape de la moarte sufletul lor şi să-i hrănească în timp de foamete!

20. Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul; pentru că el este scutul şi apărătorul nostru,

21. pentru că în el se va bucura inima noastră şi în numele lui cel sfânt ne-am pus nădejdea.

22. Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, după cum şi noi am sperat în tine!





“Amemos ao próximo. Custa tão pouco querer bem ao outro.” São Padre Pio de Pietrelcina